Efectele terapeutice nespecifice, stimulatoare sau relaxatoare actioneaza asupra marilor functii organice si psihice.
Efectele psihice constau in increderea pacientului in sine, in posibilitatile proprii de recuperare, increderea in terapeut sau in intreaga echipa medicala.
In tratarea diferitelor dureri de spate dar si pentru tratarea diferitelor afectiunii corporale, sunt indicate o esrie intreaga de exercitii fizice , in functie de zona afectata dar si diferite tehnici te masaj .
Masajul reprezinta prelucrarea mecanica metodica a partilor moi ale corpului intr-un ansamblu de procedee manuale si instrumentele in scop profilactic, terapeutic sau igienic de intretinere.
La sportivi se adauga si valentele stimulatoare ale masajului de incalzire, efectuat anterior efortului, precum si cele relaxante sau stimulante ale masajului de refacere post sau intraefort.
Efectele masajului se induc pe cale mecanica si reflexa, asupra tuturor aparatelor si sistemelor .
La nivelul sistemului circulator masajul actioneaza asupra:
-circulatiei venoase favorizand circulatia de intoarcere, usurand travaliul cardiac. Astfel contractile sistolice devin mai rare si mai ample si determina cresterea fractiei de ejectie cu aport energetic crescut in periferie.
-circulatiei limfatice favorizand resorbtia edemelor.
-circulatiei capilare stimuland vasomotricitateapielii antrenand o crestere a permeabilitatii peretilor vasculari pentru leucocite si substante plasmatice.
Manevrele de masaj nu lasa nici o terminatie senzitiva inerta. Toate excitatiile tactile lanseaza catre centri influxuri nervoase, care declanseaza reactii diferite, in functie de tehnica si de metodica utilizata.
Se pare ca si prin stimularea unei dureri de spate, se pot obtine reactii paradoxale analgezice fara a se putea explica destul de clar mecanismul.
Masajul amelioreaza potentialul nervos, determinand starea de relaxare, de bine, efect dependent de apropierea psihologica dintre pacient si kinetoterapeut. De asemenea , masajul poate restructura imaginea statica si cinetica a regiunii bolnave, care si-a pierdut partial sau total functiile motrice si sensitive. Astfel spus, integreaza regiunea (segmental) afectat in schema corporala generala.
Recomandarea de aplicare a masajului in scop profilactic sau therapeutic va putea fi facuta numai dupa un examen clinic general, urmat de stabilirea diagnosticului corect al bolii( in cazul de fata persoane cu probleme si dureri de spate). Astfel, kinetoterapeutul va cunoaste particularitatile subiectului si va delibera asupra procedeelor de masaj pe care le va folosi, precum si asupra metodicii de aplicarea acestora.
In cadrul examenului clinic general , terapeutul va constata la nivelul tendoanelor ca prin palpare va depista dureri ale insertiilor, care sunt de fapt dureri tendino-periostale, generate de tensiunea tendoanelor prin contractii izometrice. De asemenea, va constata eventuale rupture, care contraindica masajul.
La nivelul articulatiilor se impune o explorare atenta a regiunii periarticulare, piele, tendoane, ligament, capsula sinoviala, pentru a vedea care dintre structuri este afectata.
Masajul asociat cu contractia izometrica este o tehnica speciala care faciliteaza relaxarea muschilor.
Manevrele de masaj se efectueaza de la periferia zonei afectate spre locul dureros.
- Durerile ligamentare si tendinitele se trateaza prin tehnica Cyriax, respective prin masaj transversal profund.
- Crampele si contracturile musculare pot provoca si dureri de spate si beneficiaza de efectele netezirilor lungi, cu ritm si intensitate scazuta , la care se adauga efectele framantatului profund .
- Hipertoniile de origine centrala constau in manevre de neteziri lungi ce se vor aplica pe muschii antagonisti , deoarece este contraindicata abordarea muschiului spastic, efectele relaxante fiind induse reflex pe musculatura agonista.
Preocuparile privind aplicarea miscarii in scop profilactic si terapeutic dateaza din cele mai vechi timpuri, fiind intalnite in toate popoarele din antichitate.
In Egiptul antic, problemele ce contineau dureri de spate, aveau ca metoda de tratare exercitiile fizice si erau practicate chiar din scoala si apartineau gimnasticii, atletismului si sporturilor de lupta.
Bazoreliefurile de la Ptah-Hotep confirma existent unor academii de forta musculara si frumusete plastic, inca din primul imperiu ( 3000- 2500 i.H. ).
Celebrele fresce de la Beni-Hassan ale imperiului de mijloc ( 2000- 1555 i.H. ) infatiseaza toate tipurile de exercitii fizice.
In India antica istoria copilariei lui Guatama ( Buddha ) prezinta formele generale de educatie ale tinerilor din clasa nobiliara: lupte, sarituri, alergari si inot. Legile lui Manu , considerau ca baile in lacuri si rauri mentin sanatatea fizica, reducand multe tipuri de dureri de spate si alte tipuri de afectiuni fizice.
In China antica se practicau: inotul, aruncarea cu piatra si scrima cu sabia. In timpul imparatului Hoang-Ti ( fondatorul primei dinastii, 1698 I.H.) medicul Kong-Fu a creat un sistem de educatie medical ape care imparatul l-a introdus in ritualul religios. Sistemul avea la baza constatarea ca bolile isi au originea in anumite congestii si paralizii, ale organelor si pot fi inlaturate prin exercitii fizice insotite de gimnastica respiratorie. Exercitiile puteau fi practicate din pozitii variabile ale corpului: stand, sezand, culcat pe spate, pe burta ori pe o parte. Din combinarea pozitiilor si a miscarilor respiratorii rezultau o varietate de exercitii, aplicate in tratamentul unor boli: obezitate, guta, litiaza renala, dureri musculare.
Ulterior generalul Jo-Fei a realizat sistemul chinez de gimnastica practicat si astazi si care cuprinde exercitii de tinuta, lupta si box.
In Grecia antica poemele homerice sunt izvorul essential al practicarii exercitiilor fizice. Grecii au creat cuvantul gimnastica pentru a desemna cu un nume generic totalitatea exercitiilor fizice, practicate cu scopul intretinerii sanatatii si infrumusetarii vietii spiritual.
Hipocrat, marele medic al antichitatii grecesti ( secolul IVi.H. ) a efectuat un studio atent asupra efectelor fiziologice ale gimnasticii si masajului definind sanatatea ca un echilibru intre exercitiile corporale si alimentatie.
Este primul care sesizeaza relatiile miscare-muschi, imibilizare-atrofie musculara, precum si valoarea exercitiului fizic pentru recastigarea fortei musculare.
Hipocrat sustinea ca exercitiile fizice si masajul influenteaza favorabil respiratia, circulatia si metabolismul general, relaxeaza musculature si echilibreaza activitatea sistemului nervos.
Platon in “Legile’’ si “Republica” a prezentat un system de educatie armonioasa a corpului considerand gimnastica, alimentatia, baile, masajul, odihna, factorii determinant ai educatiei estetice.
Aristotel, marele ganditor, a sustinut ca gimnastica este primordial in educatie iar corpul trebuie educat inaintea spiritului. Alegerea si gradarea exerciilor fizice pentru dureri de spate si nu numai atat, trebuie effectuate dupa constituirea subiectului.
Roma antica a avut o inexplicabila retinere fata de exercitiul fizic si fata de sport in general. Romanii considerau ca exercitiul fizic este bun doar pentru sclavi, mai mult au considerat ca gimnastica a contribuit la declinul Greciei.
Crestinismul a accentuat retinerile fata de exercitiul fizic. Totusi, medicii au inteles valoarea lui si au continuat sa-l promoveze.
Cornelius Celsius recomanda exercitiul fizic in refacerea bolnavilor cu hemiplegie si alte paralizii. Atragea atentia asupra transpiratiei , pe care o considera semn de oboseala si limita exercitiile fizice pana la aparitia acesteia.
Caelius Aurelianus in secolul al V-lea d.H., depaseste prin scrierile sale toate ideile promovate pana atunci si inca 1000 de ani dupa aceea . Cartea sa intitulata “Despre bolile cornice”, descrie tehnicile exercitiilor fizice terapeutice recomandate in: paralizii, reumatism, dureri de spate si postoperator. Abordeaza problemele privind ritmul , valoarea, modul de realizare (pasiv si activ) al exercitiilor subliniind si importanta repausului post efort. Introduce notiuni de Kinebalneologie, suspensii, kinetoterapie prin greutati si scripeti, readaptare.
Hieronimus Mercurialis , profesor la Padova, tipareste cartea “De arte gymnastica”, reeditata de sapte ori.
Opera sa valorifica arta gimnasticii dupa conceptia greaca. Lucrarea contine reguli pentru practicarea unor jocuri, reguli de igiena privind moderatia in consumul de alimente si bauturi, cat si recomandari de gimnastica oetopedica. In plus , autorul ne prezinta o serie de idei, care au influentat tot ce s-a scris in deceniile urmatoare:
- Orice individ sanatos trebuie sa execute cu regularitate exercitii fizice , obligatorii si pentru sedentari ( idea profilaxiei );
- Pentru bolnavi exercitiile trebuie dozate si selectionate, astfel incat sa nu agraveze boala ( ideea selectionarii si dozarii exercitiilor) ;
- Exercitiile trebuie practicate si in perioada de convalescent (ideea recuperarii functionale);
- Exercitiile se vor prescrie individual ( ideea individualizarii tratamentului);
- Exercitiile vor viza atat partile corpului afectate de boala, cat si intregul organism ( ideea unitatii de miscare ).
Clement Tissot evidentiaza spre sfarsitul secolului XVIII valoarea exercitiilor fizice in aer liber pentru persoanele cu ocupatii strict intelectuale; alcatuieste programe de recuperare a hemiplagiilor si a indivizilor cu afectiuni respiratorii. De asemenea este promotorul terapiei ocupationale.
In cazul tratamentului in cazul problemelor cu dureri de spate sau alte tipuri de dureri kinetoterapeutul trebuie sa lucreze in colaborare cu medicul ce tine de specialitatea afectiunii de care sufera pacientul pe care il ingrijeste , precum si cu psihologul. Doar o abordare interdisciplinara, in echipa, a unei problem atat de complexe cum este terapia in general si cea kinetica in special, poate oferi rezultate bune si implicit satisfactii profesionale.
De aceea, tinandu-se cont de principiul hipocratic putem stabili o foarte buna schema de tratament:
- In primul rand, stabilirea precoce a diagnosticului este de competenta medicului specialist. In privinta tratamentului kinetic, insa, interventia sa se va limita la precizarea obiectivelor recuperarii urmand ca programul propriu-zis sa fie stabilit de kinetoterapeut. Evaluarea periodica a eficacitatii se va efectua in echipa.
- Precocitatea instituirii tratamentului este un principui care deriva din promptitudinea stabilirii diagnosticului. Chiar si in tratarea problemelor cu dureri de spate , temporizarea terapiei are ca efect prelungirea duratei imbolnavirii si scaderea eficientei tratamentului prin aparitia unor reactii sau atitudini compensatorii.
- Progresivitatea sau dozarea si gradarea efortului este obligatoriu si de importanta hotaratoare in actul recuperator (in cazul de fata , tratarea acestor dureri de spate). Se realizeaza in concordanta cu toleranta pacientului la effort. Solicitarea va creste rational in privinta numarului de repetari, a amplitudinii, vitezei miscarii si a incarcaturii efortului.
Cea mai mare gresala pe care o poate face kinetoterapeutul consta in suprasolicitarea bolnavului pentru depasirea momentului functional de moment.
Gradarea efortului are la baza reguli simple: de la usor la greu, de la simplu la complex, de la cunoscut la necunoscut. Trecerea la exercitii noi sau combinate este posibila dupa ce au fost bine invatate cele vechi si mai simple.
Progresivitatea se realizeaza tinandu-se cont de reactiile fiziologice ale organismului. Astfel cand apar semen de neadaptare, trebuie scazut numarul exercitiilor si durata lor, prelungindu-se in schimb pauzele. Sedintele se raresc sau se anama , pana la disparitia complete a semnelor de oboseala sau de intoleranta a efortului. Cand evolutia este buna se incearca depasirea valorilor functionale anterioare imbolnavirii.
- Individualizarea tratamentului are o deosebita importanta, deoarece ca si in medicina, tratam bolnavi si nu boli ( tratam bolnavi cu dureri de spate). Fiecare pacient are o reactive proprie fata de boala, asadar bolile nu sunt identice la doua sau mai multe personae, ceea ce inseamna ca nici tratamentul aplicat nu poate fi identic.
Astfel pacientul bolnav sau convalescent va primi o prescriptive medicala in concordanta cu natura si faza bolii, reactivitatea organismului si cu prezenta eventualelor complicatii. De aceea se va tine cont de particularitatile legate de sex, varsta, profesie, temperament, conditii de viata, mediu.
In cazul femeilor se constata o recuperare mult mai rapida a mobilitatii iar in cazul barbatilor, se recupereaza mult mai rapid forta musculara. Varsta determina rezultate sigure si mult mai rapide la tineri si copii, decat in cazul adultilor si varstnicilor deoarece in cezul copiilor si adolescentilor, oasele si articulatiile sunt intr-o continua dezvoltare iar recuperarea este mult mai usoara. Orice copil care vine la terapeut pentru recuperare medicala si acuza dureri de spate, are sanse mult mai mari de recuperare daca inceput tratamentul in faza incipienta si nu a lasat sa se agraveze problemele de spate.
Posibilitatile intelectuale ale bolnavului au un rol important in recuperare, deoarece nivelul ridicat contribuie in mare masura la atingerea obiectivelor urmarite.
- Principiile psihopedagogice sunt obligatorii in tratarea bolnavului.
Convorbirea kinetoterapeutului cu pacientul are rolul informarii acestuia cu durata, scopul si modul de actiune a mijloacelor folosite. Astfel, pacientul nu se va supune tratamentului pasiv si resemnat, ci va participa active si cu incredere.
Unii dintre ei au afectiuni care necesita un tratament prelungit, din cauza efectelor care se induc lent, au o stare psihica depresiva. Acestea sunt cazurile cele mai delicate, in care prezenta psihologului este obligatoie. In rest psihologul poate fi suplinit de medical specialist si de kinetoterapeut care prin incurajari, sugestii, exemple positive pot crea stari de buna dispozitie si incredere in rezultate.
- Asocierea cu alte mijloace terapeutice optimizeaza eficienta mijloacelor folosite, confirmand tendinta moderna de aplicare a unei terapii complexe. De multe ori, kinetoterapia consolideaza tratamente sangerande, ortopedico-chirurgicale, sau nesangerande, medicamentoase, dovedind ca este o veriga importanta in cadrul terapiei complexe.
- Continuarea tratamentului pana la recuperarea integrala este un principiu greu de inteles de pacientii care se considera recuperate, in momentul constatarii recuperarii somatice. Aceasta insa trebuie continuata pana ala obtinerea unei recuperari complete, care include si recuperarea functionala. In nici o alta specialitate medicala, intreruperea tratamentului nu are efecte regressive atat de evidente ca in kinetoterapie.
- Principiul constientizarii presupune intelegerea de catre pacient a efectelor induse de mijloacele utilizate si a ratiunii pentru care se aplica intr-o anumita succesiune.
- Principiul activitatii independente este obligatoriu. Pacientul trebuie sa repete si in afara sedintelor din sala de recuperare, procedee metodice cum ar fi contractile izometrice, tehnici de psihoreglare sau exercitii fizice cunoscute si recomandate de kinetoterapeut.
- Principiul motivatiei presupune gasirea modalitatilor de a determina pacientul sa vina cu incredere la tratament, sa-si doreasca efortul fizic, sa nu se sperie de acesta sau de celelalte mijloace folosite. Este important ca terapeutul sa creeze motivatia interna pentru a ajuta pacientul in cauza.
In decursul evolutiei terapiei prin miscare ,pentru tratarea diferitelor tipuri de dureri de spate , de-a lungul secolelor a fost introdus un numar imens de tipuri de exercitii, unele avand o fundamentare anatomofunctionala, altele avand un fundament terapeutic la nivelul unor cunostinte medicale dintr-o anumita perioada, altele fiind absolut fanteziste fara vreo justificare reala.
Pe masura ce conceptiile evoluau autorii preluau unele tehnici ale exercitiului fizic de la predecesori si adaugau altele mai mult sau mai putin adecvate noilor prevederi.
Epoca moderna a incercat sa ordoneze acest conglomerat de notiuni mostenite dar unele confurii intre conceptual de tihna , exercitiu, metoda si obiectiv al kinetologiei, fac ca si astazi sa se vorbeasca de-a valma despre izometrie, miscare pasiva, scripetoterapie, tonifiere, facilitare atunci cand tratam diferitele probleme locomotorii dar si anumite dureri de spate.
In cadrul kinetoterapiei , trebuie sa deosebim elementele de baza, tehnicile de lucru respectiv alfabetul terapiei prin miscare. Astfel izometria este o tehnica de lucru ca si miscarea pasiva sau cea activa sau imobilizarea.
Exercitiile sau metodele se grupeaza sub forma unei metodologii , in vederea realizarii unui obiectiv anatomofiziologic sau terapeutic . In cazul unor dureri de spate tonifierea musculara este un obiectiv al kinetoterapiei cu o metodologie bine precizata si nu cu o metoda sau tehnica dupa cum asuplizarea articulara relaxarea sau reeducarea respiratorie sunt tot obiective cu metodologii proprii.
In tratarea multor dureri de spate , posturile (posturarile) reprezinta atitudini impuse zonelor afectate de la nivelul spatelui sau in cazul altor zone sunt impuse pe mai multe portiuni de corp, in scop terapeutic sau preventiv pentru a corecta sau a evita instalarea unor devieri de statica si pozitii vicioase sau pentru a facilita un process fiziologic. Durata posturarii este variabila dar ca regula generala ea trebuie repetata cu perseverenta pana ;la obtinerea rezultatului scontat.
Posturile corective sunt cele mai utilizate in kinetologia terapeutica sau de recuperare in special in dureri de spate. In multe cazuri se recomanda preventive in boli a caror evolutie este previzibila , determinand mari disfunctionalitati ca de exemplu in spondilita ankilopoietica. Mentinerea posturilor corective poate fi libera(postura autocorectiva) , liber-ajutata (prin suluri, perne, chingi) sau fixata (postura exterocorectiva) sau cu ajutorul unor aparate sau instalatii.
Posturile corective se adreseaza in principal partilor moi al caror tesut conjunctiv poate fi influentat. Corectarea devierilor osoase este posibila doar la copii si adolescentii in crestere.
De mare interes in recuperarea functionala pentru a putea evita toate problemele ce duc la dureri de spate sunt posturile seriate ce se fixeaza cu orteze amovibile pe masura ce se castiga din deficitul de corectat.